Foarte rar Dragoş Buhagiar apare public să vorbească. De cele mai multe ori este în atelierele meşterilor, în magazii, în backstage şi sunt extrem de puţine momente când nu îi sună telefonul. Aşa că am decupat din momentele de respiraţie şi din poveştile pe care le-a dăruit comunităţii iubitoare de teatru, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Dragoş Buhagiar recitând Lecţia despre cub – Nichita Stănescu
Eu cred că e o definiţie destul de exactă, aproape milimetrică, a drumului nostru prin teatru şi prin viaţă, de ce nu. Noi toţi ne dorim sau am dori să fim o piatră pe care să o tot şlefuim aşa… foarte complicat şi anevoios.Dragoş buhagiar
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Fragment din conferinţa specială FITS & TNRS: Constantin Chiriac în dialog cu Dragoș Buhagiar :
„Spațiul teatral. Energie. Tehnică. Poezie”